Femeia asta chiar ştie tot?


Mi-am pus si eu intrebarea din titlu in urma unor experiente repetate pe care le-am avut cu diversi cititori, dar mai ales cititoare.

Sa ma explic.

Stateam si eu nevinovata pe Facebook ca tot omul, cand ma apeleaza cineva pe Mess. Zice: "Buna, vreau sa stiu daca o sa ma marit anul asta..."

Pai probabil ca o sa te mariti, daca o sa reusesti sa prostesti pe vreunul. De unde sa stiu eu? Ma rog, o iau ca pe o gluma si o ignor.

Peste vreo saptamana, alta: "Buna, ce stii de mine?"

Pai ce sa stiu, trebuie neaparat sa stiu ceva? Esti vreo vedeta a muzicii usoare cu a carei biografie trebuie sa-mi incarc memoria?

Pai cum nu stii? Atunci de ce ti-ai facut pagina asta? Ce pagina? Asta e pagina blogului meu, intra sa-l citesti daca vrei!

Ce blog? Pe mine ma intereseaza viitorul meu, il stii sau nu-l stii?

Sa rad, sa plang? Abia atunci m-am prins: unii isi inchipuie ca "Eu, femeia" este pagina vreunei Mame Omida, care abia asteapta sa gaseasca musterii sa le citeasca in globul de cristal.

Imi pare rau prieteni. Daca asta va inchipuiti voi ca fac eu, veti foarte dezamagiti.

Acesta e doar un blog ca oricare altul de pe netul asta mare. Bine, nu chiar ca oricare altul :) pentru ca e blogul meu, la fel de unic ca si mine.

Doar ca nu dau in bobi. A inteles acum toata lumea?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Te crezi mai destept?