Se afișează postările cu eticheta La feminin. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta La feminin. Afișați toate postările

Recomandări pentru angajatori - Cinci modalităţi prin care poţi asigura o mai bună retenţie a femeilor în compania ta

 

În ultimii doi ani, un număr semnificativ de femei au fost puse în situaţia de a renunţa la jobul avut, pentru a-și supraveghea copiii în contextul adoptării pe scară largă a cursurilor online. Totodată, multe angajate au fost forțate să părăsească locul de muncă din cauza efectelor economice cauzate de Covid-19. Astfel, la nivel global, se estimează că aproximativ 5,4 milioane de femei și-au pierdut locurile de muncă în timpul recesiunii induse de pandemie.

Prin urmare, dacă ai calitatea de angajator, mai jos vei găsi câteva recomandări care te pot ajuta să îţi păstrezi angajaţii în formulă completă (inclusiv reprezentantele sexului frumos) chiar şi în acest interval de timp ce aduce noi provocări sociale și economice.

1. Află dacă există dificultăţi cu care se confruntă salariatele

Comunicarea este esenţială indiferent de mediul în care activăm. Înainte de a lua decizii neplăcute, întreabă-ți angajatele cu ce provocări s-au confruntat recent din perspectiva muncii și cum ar putea compania să le vină în ajutor. Ai posibilitatea de a trimite un sondaj scris sau de a cere feedback în timpul unei întâlniri faţă în faţă.

2. Revizuieşte politicile și beneficiile la nivel de companie

Primul pas, caută temele repetitive. De exemplu, poate vei descoperi că există o cerere destul de mare pentru concedii maternale. Sau, de ce nu, personalul de sex feminin doreşte să fie tratat corespunzător în timpul întâlnirilor sau angajatele ar prefera să lucreze cu termene mai lungi și în baza unui program flexibil. După ce găseşti temele comune, schimbă politicile corporative și pachetele de beneficii și analizează în timp care sunt efectele. Această acţiune are rolul de a crea un mediu primitor astfel încât salariatele se vor simţi văzute, auzite și respectate.

3. Pune bazele unui program de mentorat

Potrivit unui studiu McKinsey, femeile avansează mai greu în carieră din cauza lipsei de mentorat. Programele de mentorat sponsorizate de către companie reprezintă o variantă potrivită de a îmbunătăți retenţia tuturor angajaților, şi nu doar a mamelor care lucrează. Astfel de programe contribuie în mare măsură la menţinerea angajaților foarte talentați și ambițioși focusaţi, oferindu-le în același timp oportunitatea de a primi îndrumări relevante despre cum să-și propulseze cariera la următorul nivel.

4. Compară salariile angajaților și elimină un posibil decalaj salarial

Ştiai că la nivel european diferența de salarizare între femei și bărbați este de 14,1%? Cu alte cuvinte, femeile câștigă în medie cu 14,1% mai puțin pe oră decât bărbații.

Compară salariile şi beneficiile oferite de companie tuturor angajaților. Femeile primesc un salariu egal pentru muncă egală? Li s-au oferit aceleași opțiuni în comparaţie cu omologii lor bărbați? Dacă observi că există discrepanțe evidente, cel mai probabil este momentul să remediezi problema și să elimini apariţia unor astfel de situaţii pe viitor.

5. Pregăteşte un mediu propice pentru întoarcerea angajatelor mame la locul de muncă

Cel mai de efect mod de a susţine femeile angajate este să te asiguri că vor avea un “loc la masă” atunci când se întorc la jobul avut anterior concediului de maternitate. Compania ar trebui să se angajeze în promovarea activă a femeilor în cadrul organizației, asigurându-le astfel o carieră solidă.

Ţi se par utile aceste sfaturi?

Infecții vaginale frecvente?

Infecții vaginale – încă un subiect tabu. Toată lumea a auzit de ele și s-a confruntat cel puțin o dată în viață cu o astfel de infecție, dar prevenția nu face parte încă din obișnuință.

 

Statisticile îngrijorătoare ale Organizației Mondiale a Sănătății trebuie să crească gradul de conștientizare cu privire la importanța prevenției.

 

Nu trebuie să citești multe statistici pentru a afla că infecțiile vaginale sunt printre cel mai des întâlnite infecții la femei. O știi și tu pentru că, exact când nu te aștepți, te confrunți cu ele. Și nu doar o dată, ci de mai multe ori pe an.

Ce nu știai poate este faptul că un vagin sănătos este intens populat cu labtobacili, adică bacterii care produc acid lactic, ce creează un mediu acid, specific vaginului (pH 3,5-4,5). Practic, lactobacilii ce constituie flora vaginală sănătoasă formează la suprafața mucoasei vaginale un biofilm protector, care împiedică dezvoltarea microorganismelor patogene ce provoacă infecții vaginale. 

Dacă lactobacilii de la nivel vaginal sunt puțini, echilibrul vaginal este dereglat, iar microorganismele patogene se dezvoltă în exces și cauzează infecții la nivelul mucoasei vaginale. Când numărul acestora este drastic redus sau cand aceștia lipsesc, apare un cerc vicios al infecțiilor vaginale.

Pentru a scăpa de infecțiile intime repetate, trebuie să ai grijă ca flora ta vaginală să fie sănătoasă, adică să aiba suficienți lactobacili care să o protejeze de bacteriile rele. Pentru a reuși acest lucru este foarte important să alegem un absorbant igienic, antibacterian, cu capacitate mare de absorbție, care să anihileze mirosul neplăcut.

Asorbantele pentru menstruație și absorbantele zilnice cu ioni negativi, oxigen activ și nanoparticule de argint Anion Best Care și Anion Best Care Luxury de la Aunity (100% calitate germane) sunt fabricate special pentru igiena intimă și îngrijirea feminină. Nanotehnologia a inserat în fiecare absorbant stratul de ozon și ioni negativi (anioni), care contribuie la combaterea bacteriilor și a mirosului neplăcut, asigurând în același timp un echilibru al ph-ului și sănătatea vaginului, în mod natural și sigur, fără produse chimice, parfumuri sau materiale plastice. Fără o protecție corespunzătoare în timpul menstruației, femeile sunt expuse unui șir de boli, care le diminuează calitatea vieții, cu efect negativ asupra sănătății, carierei și familiei lor.

 

 

Ce sunt ionii negativi (Anionii)?
Sunt molecule invizibile, inodore și fără gust. Au un efect deosebit asupra sănătății oamenilor. Mai sunt cunoscuți sub denumirea de „vitaminele din aer.“ Întăresc sistemul imunitar, favorizează somnul sănătos și amplifică puterea de concentrare. Anionii elimină bacteriile din aer: cu cât concentrația de ioni negativi este mai mare cu atât aerul este mai curat. Astfel, la o concentrație de peste 9500 anioni pe cm3 este protejat sistemul imunitar, sunt protejate funcțiile anti-inflamatorii și anti-bacteriene.


Oxigenul activ sau Ozonul
Formula unică de ozon amplifică circulația aerului și schimbul de oxigen din absorbant, prevenind înmulțirea bacteriilor. A fost demonstrat științific că oxigenul și anioni din sânge au influență directă asupra metabolismului. Cantități mari de oxigen și anioni favorizează echilibrul hormonal, absorbția de substanțe nutritive din hrană stimulată de hormoni, detoxifică sângele și favorizează înnoirea celulelor. Prin stratul de ioni negativi din absorbantele Anion Best Care și Anion Best Care Luxury de la Aunity sunt produși până la 5.800 de anioni per cm3. Aceștia împiedică reproducerea bacteriilor dăunătoare pe suprafața absorbantului, protejează sistemul imunitar și flora bacteriană benefică în zona intimă feminină. Ionii negativi ajung în uter unde îmbunătățesc circulația sangvină.


Nanoparticulele de argint (Nano Argint)
Nanoparticulele de argint au în uzul extern efect antimicrobian, anihilând chiar în concentrație redusă, o serie de bacterii și ciuperci. Argintul este folosit deja de mult timp. Mai demult erau folosite cupele de argint, pentru a evita infecțiile. Chiar și în zilele noastre folosim tacâmuri din argint, dovadă că pentru tehnica alimentării nu se poate concepe lipsa argintului. Străbunicile noastre puneau o monedă de argint în lapte, pentru a-l păstra proaspăt mai mult timp. Astăzi s-a redescoperit efectul argintului, după ce timp de 50 de ani, prin introducerea antibioticelor pe scară largă, a pierdut din importanță. Folosirea microparticulelor de argint în absorbantele pentru menstruație și cele pentru utilizare zilnică de la Aunity aduc mari avantaje prin efectul împotriva germenilor patogeni, chiar și împotriva celor care au rezistență la o mulțime de antibiotice.


Află mai multe despre produsele din gama Best Care și Best Care Luxury aici și pe pagina de Facebook Sanos sau pe site-ul nostru sanos.ro.

Eu, femeia frumoasă


Un cadou pentru cititorii nostri de sex masculin.

O femeie tanara si frumoasa care a înnebunit tot netu'.

Studioul tinereţii

Erau niste emisiuni, in vremurile de mult apuse, in care niste fete dansau si cantau spre deliciul intregului public telespectator, bucuros ca in cele 2 ore de program TV puteau vedea si altceva decat filme cu tovarăşu’ şi tovarăşa.

Bine, acuma daca e s-o spunem pe aia dreapta, la „Studioul tineretii” nu apareau numai fete, ci si baieti, dar cine avea timp vreodata sa-i mai bage si pe ei in seama, cand toata lumea era numai si numai cu ochii atintiti la fetele alea frumos imbracate?

Pentru ca asa era atunci si asa va fi mereu pe lumea asta: toti fac ochii cat cepele cand vad cate o fata frumoasa. Si care fata nu e frumoasa in felul ei? Pentru ca – nu-i asa – frumusetea e doar in ochii celui care priveste.

Anii au trecut in zbor, iar intre timp televiziunea a devenit cu totul altceva. S-a multiplicat in mai multe posturi, care au inceput sa emita toate non stop si sa includa in programele lor tot felul de emisiuni care mai de care mai artistice, pe sistemul show-urilor pacatoase.

Si uite asa, fetele danseaza (mai mult) si canta (mai putin si mai fals, adica fac pleibec 🙂 ), tuburile catodice s-au transformat deja in plasme si elsidiuri, dar efectul este acelasi: publicul telespectator se uita numai si numai la fete.

Miră pe cineva?


Nu prea cred eu asa ceva, insa, va spune multa lume, dintre care se vor detasa si cateva voci mai groase, masculine 🙂 asa cum e si normal, aceste voci fiind in majoritate pe aici, este deja pe intelesul oricui ca lucrurile sa stea asa pentru ca numai in acest fel multi barbati singuri isi vor regasi cateva clipe de fericire din intimitatea locuintei lor.

Si cum o nenorocire nu vine niciodata singura 😆 a mai luat intre timp si un avant nemaiîntâlnit si de neoprit internetul, unde prima – sa nu fim rai si sa spunem ca ar fi si singura – preocupare a userilor este aceeasi sorbire din ochi a demoazelelor frumoase.

Care demoazele, sa o spunem pe aia dreapta, se pricep de minune sa le faca pe plac tuturor domnilor cu dare de mana carora le place sa se uite la micul sau marele ecran al calculatorului lor propriu si personal.

Caci da, aici avem de-a face cu o categorie aparte de telespectatori care nu rateaza nicio ocazie de a urmari o astfel de emisiune din confortul intimitatii pe care o ofera camera proprie in care se afla pus la loc de cinste un PC conectat non stop la internet. Acesti telespectatori nu se uita la bani, ci doar la frumusetile rapitoare care is fac de cap in direct la cererea celor care ii urmaresc.

Si in acest fel, ceea ce poate gasi orice amator de frumuseti deosebite ramane un studio care este in continuare al tineretii si nu numai, care isi continua nestingherit activitatea, dar o face acum si la un alt nivel, mult superior celui din vremurile de mult apuse de care va vorbeam la inceput. 🙂

De unde vine frumuseţea unei femei?

E o intrebare pe care si-o pun mereu numai reprezentantele sexului frumos (hai ca deja am zis-o!). Barbatii se pare ca nu au niciodata problema asta, intrucat ei stiu inca de la prima privire ce e si ce nu e frumos la o femeie.

Desigur, atunci cand vrem sa epatam, incepem cu discutii filosofice de genul "frumusetea vine din interior", de parca exista vreo urata careia i-a vazut cineva vreodata frumusetea interioara.

Asa ca, vrem-nu vrem, frumusetea este legata intr-un fel sau altul de infatisarea exterioara a unei femei. Iar aici lista e completa si nu lasa loc la interpretari: păr. ochi, buze, sâni, fese, coapse, picioare si orice altceva isi mai doreste de la noi Măria Sa Barbatul.

Cu barbatul e simplu, stim ce vrea, si tocmai de aia e coada in permanenta la chirurgii esteticieni. Dar nu despre barbati voiam eu sa va vorbesc aici.

Ce te face pe tine, ca femeie, sa te simti frumoasa?


Am intalnit odata o femeie foarte inteligenta - si deloc urata - care obisnuia sa spuna ca daca cineva ii spune ca e frumoasa, ea o ia ca pe o jignire.

Cum asa? Pai uite asa, spunea femeia cea inteligenta. Daca imi spune ca sunt frumoasa, inseamna ca ma apreciaza numai dupa calitatile mele fizice, la care eu nu am niciun aport, pentru ca asa m-a inzestrat natura.

Eu vreau sa fiu apreciata pentru calitatile la care am lucrat eu, si anume inteligenta, cariera, statutul social si toate celelalte pe care mi le-am dobandit exclusiv prin munca mea proprie si personala...

Mda, cam greu sa o contrazici. Desi cunosc multa lume care ar avea o parere contrara.

Cele mai fumoase rochii office

Da, sunt destul de sigura ca dupa ce ai aruncat un ochi pe titlul acestei noi postari de pe blogul tau preferat, ti-au trecut deja prin minte o gramada de ganduri, unul mai hilar decat altul.

Cum adica „cele mai frumoase” ? Te faci tu deja purtatoarea de cuvant a tuturor criticilor de moda de pe lumea aceasta a noastra atat de nebuna si crezi ca ai putea sa fii in stare ca gasesti rochia sau rochiile acelea perfecte care sa merite titulatura de „cele mai” ? Haida de! Pai in cazul asta arata-ne si noua, da-ne fotografii, spune-ne care sunt materialele, cusaturile, modelele care au concurat pentru a se putea ajunge in sfarsit la ceea ce cauta toate femeile din lume de atatea si atatea generatii...

Iar asta nu e tot.

Cum adica sa fie cele mai frunoase si sa fie destinate purtarii lor la birou? Adica in locul acela morbid numit in limbajul popular si „scarbiciu” :) in care ne ducem fiecare dintre noi zi de zi cu noaptea in cap si cu cafeaua in glanda si de unde am fugi cu prima ocazie daca ar putea sa ni se iveasca posibilitatea de a gasi ceva mai bun sau daca am castiga peste noapte o suma consistenta de bani? Cum poti sa iti bati joc in asa hal de ceea ce veneram noi cel mai mult si mai mult ca femei si anume de o rochie, ai?

Pai stati asa , dragele mele, ca lucrurile nu stau deloc asa... Ca daca era ca sa am eu cumva, prin nu stiu ce minune , puterile de mai sus, nu mai eram eu acuma cu ochii in monitor, caznindu-ma ca sa scriu cateva randuri mai de Doamne ajuta acolo pentru o bruma de trafic , ci aveam deja emisiunea mea la un canal de televiziune cu cea mai mare audienta , de unde as fi aruncat in voi cu parerile mele infailibile in materie de tot ce inseamna vestimentatie mai ceva ca Iulia Albu sau ca sumele de bani cu care sefii de acolo ar fi aruncat in mine rugandu-ma zi de zi sa raman alaturi de ei si sa nu plec sa fac acelasi rating urias pe la cine stie ce post de televiziune concurent... :)

Dar cum lucrurile nu stau deloc asa...

Dar cum lucrurile nu stau deloc asa si cum nici nu prea dau de inteles ca ar exista vreo sansa, cat de mica acolo, ca ele sa poata ca sa stea in acest fel macar intr-un viitor ceva mai indepartat , iata-ma exact acolo unde sunt de obicei si anume in fata monitorului pe care citesc cu nesat ceea ce tastez intr-una pentru a porni catre voi sub forma unei noi postari inteligente si pline de miez si sfaturi care va ajunge imediat pe blogul preferat al femeilor din toata tara.

Din nou despre angajări videochat

Asa cum am inceput deja ca sa discutam pe aici pe acest blog al meu intr-una dintre postarile anterioare si extrem de recente, se pare ca industria aceasta a video chat-ului este in mare voga in acest moment, asa ca am decis, la cererea unanima a cititoarelor mele – dar si a majoritatii dintre cititorii mei de sex masculin :) ca doar nu crede cineva ca se putea ca lucrurile sa stea in alt fel – am decis deci ca sa luam din nou in colimator si sa continuam discutia aceea extrem de interesanta despre oportunitatea angajarii la un studio de acest gen din industria de profil.

Deci da sau nu ?

Daca intrebarea de mai sus se refera strict la un sfat pe care il asteptati cu ardoare din partea cumparatoarei profesioniste in legatura cu o dilema hamletiana de a te angaja sau a nu te angaja intr-un studio in care esti nevoita ca sa prestezi imbracata sumar sau chiar deloc in fata unei camere de luat vederi conectate la reteaua mondiala pentru ochii unor barbati cu multi bani, deci daca astepti din partea mea un sfat de acest gen, s-ar putea ca sa fii un pic cam dezamagita.

Si asta din simplul motiv ca atunci cand vine in discutie un subiect atat de sensibil cum e si cel legat de a te angaja sau nu la un job de un asemenea gen, cea care poate lua decizia esti doar tu si numai tu si doar in totala cunostinta de cauza.

De aceea, tot ce as putea sa fiu eu in stare sa fac pentru ca sa vin in ajutorul acelora dintre voi care stau acum si pun in balanta atat avantajele cat si dezavantajele unui asemenea loc de munca, este sa ma apuc sa caut pentru voi pe netul asta mare un site asa mai de soi al unui studio care se ocupa cu o afacere de acest gen si sa ma informez de acolo special pentru voi.

Si ai gasit ceva ?

Daca am gasit „ceva” ma intrebati? :) Pai , in caz ca ar putea ca sa existe cineva care sa nu stie acest lucru, aflati de la mine ca netul este plin de site-urile oficiale ale unor asemenea studiouri, deci problema nu este sa gasesc asa ceva, ci sa reusesc sa il gasesc pe cel mai bun dintre toate, care sa imi puna la dispozitie pe vreo pagina toate informatiile de care am nevoie ca sa vi le pot oferi si voua.

Flori, fete, filme...

Ei, acuma probabil ca va asteptati sa va povestesc eu ceva siropos despre cum o floare – care se stie ca ea, de una singura, nu este in stare nici macar sa ne aduca primavara – are ea puterea aceea magica sa coloreze viata, a ta sau a orisicui, si astfel dragostea coboara si fericirea vă doboara si pe tine si pe ea.

Dar, asa cum patesc de obicei cei care au marea onoare si curiozitate de a citi textele semnate de mine, aflati ca va inselati din nou. In acest nou si interesant articol nu va fi vorba despre flori si culorile lor, ci despre… floare si culoare :) , exact asa cum ati vazut inca din titlul gratios de mai sus.

Adica floarea este floare, dar cand am scris culoare nu m-am referit la o culoare anume ci la mai multe culoare, va sa zica nu doar la un singur culoar. :) Pentru ca, daca nu stiati, exista mai multe culoare intortocheate catre inima nepatrunsa a unei femei, culoare pe care indraznesc uneori sa se avante cu mult curaj unii barbati manati intotdeauna de sentimente din cele mai curate, nu-i asa?

Doar ca, asa cum se intampla mai mereu in viata, numai unul singur dintre ei se va descurca prin culoarele acelea intortocheate de care va aminteam, iar acel barbat este de obicei ajutat si de catre un mare buchet de flori.

Si atfel ajungem la ceea ce stiau toti barbatii cu tupeu, si anume ca ai nevoie de o floare pentru a intra pe unul dintre culoarele care duc catre inima femeii dorite.

Numai ca... treaba cu florile nu este chiar atat de simpla precum cred unii baieti ca ar fi cu fetele.

Era un joc pe care cu siguranta fiecare dintre noi l-am jucat cand eram mici. Bine, nu eram chiar foarte, foarte mici, cred ca eram la vreo 10-11 ani, cel mai probabil ne apropiam vertiginos de pubertate si relatiile cu sexul opus deveneau uneori, nu stiu din ce motive, din ce in ce mai dificile. E cineva care nu l-a jucat cu prietenii de la bloc si nu stie despre ce este vorba? Ma indoiesc.

Apoi am crescut atat de repede, iar jocul, care din cate imi dau seama acum a fost cam ultimul din cele atat de frumoase ale copilariei, a ramas mult timp dat uitarii, pana intr-o zi, cand n-am mai fost la film cu fetele, ci m-a invitat in sala de cinema un baiat.

Imi amintesc acum, si ma pufneste si rasul de fiecare data, cum saracul baiat venise la intalnire cu un buchet imens de flori superbe, pentru ca stia – se informase bine dinainte, deh! – ca mie imi plac numai anumite flori, ha ha!

Ce e de ras? Pai trebuie sa va spun ca buchetul acela imens ne-a incurcat toata seara, pentru ca nu stiam unde sa il pun si ce sa fac cu el. :)

Unde se fac angajări videochat

Da, urmeaza acum dragii mei, dar mai ales dragele mele, un nou articol din seria aceea foarte mult gustata de majoritatea dintre voi in care vom discuta despre spinoasa problema a joburilor si a dificultatii de angajare cu care se confrunta majoritatea populatiei, mai ales cea de varste ceva mai tinere.

De aceea, vom incerca impreuna in cele ce urmeaza sa dezbatem daca unul dintre joburile din cea mai in voga industrie a acestui moment i se potriveste uneia sau alteia dintre cele care imi citesc zi de zi prostioarele pe care le postez eu pe acest blog care pare sa fie unul dintre cele pe care le preferati voi.

Si cum adica, nu o sa discutam despre... ?

Nu, din pacate pentru voi baieti, nu o sa discutam despre... , desi sunt absolut convinsa ca din momentul in care ati citit titlul acestei noi postari ale mele de aici ati facut ochii cat cepele si vi s-au aprins imediat beculetele la gandul ca cine stie ce secrete feminine o sa mai puteti afla.

Asadar imi pare rau pentru voi, boys, dar de data asta – ca de altfel de majoritatea datilor, asa cum se intampla pe aici pe acest blog ce se vrea ca uneori sa fie exclusiv feminin – de data asta deci vom discuta exclusiv cu fetele.

Cum insa nu putem ca sa facem asa ceva in privat, o sa puteti si voi sa va uitati ca sa vedeti cam despre ce discutam noi fetele aici in vazul lumii si astfel o sa puteti ca sa aflati ceva mai mult din secretele acestea ale noastre.

Care secrete nu sunt mai deloc de ascuns, si asta daca ar fi doar ca sa avem in vedere cate ceva din faptul ca problemele noastre feminine nu sunt cu nimic mai prejos decat cele ale voastre, masculine, atunci cand vine vorba despre a ne gasi o slujba asa, mai bine platita.

Si o gasiti ?

Da, stiam ca ne veti pune aceasta intrebare si asta din simplul motiv ca oricine, indiferent de sex , este in permanenta interesat ca sa isi gaseasca ceva mai bun atunci cand vine vorba de un job care se plateste pe bani multi.

Numai ca de data asta jobul pe care il vom aduce in discutie le este dedicat in exclusivitate persoanelor de sex feminin, asa ca voi baieti puteti trece sa cititi un alt articol, evident tot de pe acest blog al meu. :)

Incursiune în blogosfera feminină: Blog Lucky Studio Iași

Astazi, dragii mei, dar mai ales dragele mele, m-am pregatit sa vin in fata voastra cu un subiect nou, ca sa nu va mai plictisesc cu aceleasi abordari de pana acum. Lucrurile care va mai mananca zilele in viata cotidiana, cum ar fi parfumurile, cosmeticele, hainele sau incaltamintea vor fi date putin la o parte. :)


Asa ca ceea ce v-am pregatit eu de data asta se vrea a fi incadrat la categoria „surprize hot”. De ce surpriza si mai ales de ce hot va voi explica pe indelete in cele ce urmeaza.

Pornim de la titlu.

Toata lumea a vazut deja niste referiri destul de exotice in titlu: una la bloguri si cealalta la un studio. Ei bine, daca e sa ne uitam cu atentie, vom vedea exact cele doua elemente constitutive ale afirmatiei mele de mai sus: surpriza si hot.

Asadar, surpriza speciala pe care tocmai v-am pregatit-o pentru astazi consta in faptul ca vom incerca sa dam cu totii o raita prin blogosfera noastra cea de toate zilele. Scopul declarat este de a mai arunca asa, cate un ochi ceva mai indiscret, peste ceea ce scriu si alte colege de suferinta intr-ale cresterii de trafic.

Pentru ca, in caz ca inca nu v-ati dat seama, intentia mea inca de la inceput a fost sa intru numai in blogosfera feminina, si asta din simplul motiv ca ceea ce scrie pe un blog o persoana de sex feminin, cat din gandurile sale ascunse sunt lasate sa ajunga la nivelul tuturor celor care acceseaza netul este cu mult mai interesant decat orice ar scrie o persoana de sex masculin.

Iar daca am cazut cu totii de acord asupra acestor aspecte, eu zic ca e cazul sa trecem la etapa urmatoare.

E vorba de video chat, da.

In caz ca va tot intrebati cand o sa ajungem la partea hot si ce reprezinta studioul cu pricina, ei bine, iata ca v-am facut si marea dezvaluire.

Ceea ce va invit eu astazi pe voi, cei si cele care imi accesati zi de zi blogul, este sa aruncati un ochi pe blog Lucky Studio Iasi, adica site-ul unui studio de videochat din capitala Moldovei, si sa vedeti care sunt gandurile fetelor care au ales sa faca acest lucru.

Desigur, nu trebuie sa fiti de acord cu tot ceea ce scriu ele acolo, insa ca sa judecati ceva sau pe cineva trebuie sa o faceti in deplina cunostinta de cauza, nu-i asa?

Oglinda mea, prietena mea

Te-ai gandit vreodata dupa care dintre prietenele tale iti va parea rau cel mai mult atunci cand va veti certa si nu te vei mai intelege deloc cu ea?

Desigur, raspunsurile pot fi multiple. Unele dintre noi au o lista interminabila cu asemenea prietene, de pe care ar putea selecta o lista mai putin interminabila cu prietene apropiate carora li se confeseaza oricand despre orice, si telefonic, si pe chat si fata in fata. Pentru altele dintre noi o asemenea lista se reduce la nimic mai mult decat o simpla foaie de hartie alba ca zapada, pentru ca oricat s-ar chinui, nu pot sa-si imagineze in ruptul capului pe vreuna dintre apropiate pe care sa o poata numi pur si simplu prietena.

Si cele din prima categorie si cele din a doua categorie gresesc la fel de mult. Pentru ca prima si cea mai buna prietena a ta trebuie sa fie - si chiar este, poate uneori fara sa iti dai tu seama – imaginea ta din oglinda.

Esti mereu impacata cu ea? In 99,99 % din cazuri, raspunsul este acelasi: un „nuuuuu” prelung. De ce oare? Pai sa vedem...

In acelasi incredibil procent de 99, 99 % din cazuri, raspunsul este tocmai eterna intrebare de care nu putem scapa aproape niciodata: „cum sa slabesc?”.

De aceea, astazi am incercat prin acest articol sa va ofer un posibil raspuns, care sa ne lecuiasca o data pentru totdeauna de depresii, anorexii si alte alea alea cu care cica le sta bine fetelor frumoase, pentru ca asa ar fi mai nou moda in secolul XXI.

Caci daca nu esti intotdeauna prietena cu oglinda din camera ta, poti avea o lista oricat de lunga sau oricat de alba cu prietene apropiate carora sa poti sa ti le confesezi oricand despre orice. In aceasta situatie, ambele nu valoreaza mai mult decat o ceapa digerata degerata. :)

Societatea secretă a mămicilor

Se poarta in vremurile noastre o secretomanie ceva de speriat, parol! Toata lumea se asociaza in tot felul de societati care mai de care mai secrete, unde au acces doar initiatii si unde se scot la iveala taine care iti vor afecta viata de acum inainte in moduri pe care nici macar nu le banuiesti.

Pai si in toata aceasta nebunie :) sa nu aiba si mamicile un loc numai al lor in care sa isi impartaseasca unele altora secretele lor subtile de mamici autentice?

Pai sigur ca da! Si uite asa a luat nastere celebrul forum mamicamea.ro, in care toate mamicile de pe lumea asta, vorbitoare si scriitoare de limbă română, isi pot da intalnire unele cu altele pentru a schimba impresii, idei, experiente si copii obraznici :) Glumesc, evident, dar eu cand ma uit la unele mamici din jur si le vad ca se chinuie cu odraslele lor care nu le asculta, mai ca-mi vine sa le sugerez sa-si respecte cuvantul dat de a-si schimba copilul cu unul mai cuminte (oare exista asa ceva?).

Deci dragele mele mamici proaspete sau in devenire, cred ca nu e cazul sa va fie frica de perioada prin care treceti, pentru ca nu sunteti singurele care suportati zi de zi scutece si biberoane si noapte de noapte scutece, biberoane, plansete si nesomn. Sunt multe alte mamici in aceeasi situatie ca si voi, deci tot ce aveti de facut este sa plangeti una pe umarul alteia. Si sa va bucurati de cea mai mare binecuvantare a vietii unei femei.

Celula de bază

In familie, exista momente cruciale in care trebuie sa luati decizii de care ar putea sa depinda intreaga evolutie ulterioara a destinului vostru.

Unul dintre acestea este fara indoiala nasterea unui copil. Fie ca e primul, fie ca are frati sau surori mai mari, e cazul sa va puneti intrebarea: vom face tot ce trebuie pentru ca in viata sa nu-i lipseasca nimic?

Citind intrebarea de mai sus, un zambet vi se creioneaza deja in coltul gurii. Adica noi nu ii vom putea asigura o minima securitate financiara copilului nostru? Pentru ce muncim de ne spetim de noapte pana noapte?

Cu siguranta asa este, dar nu la partea materiala ma refeream in primul rand. Caci inainte de asta exista in viata fiecaruia dintre noi ceva mult mai important: sanatatea. Iar acum, stiinta moderna le ofera posibilitatea tuturor parintilor sa aiba o polita de asigurare pentru copilul lor inca de la nasterea acestuia. Totul gratie unei celule pe care o cunoastem cu totii asociata cu numele de stem.

Nu cred ca exista cineva care sa nu fi auzit de expresii precum celule stem, banca de celule stem, recoltare de celule stem etc. Dar una este sa fi auzit si alta este sa fii informat despre ele dintr-o sursa sigura. Pentru că depozitele de celule stem sunt o investitie mai profitabila chiar si decat cele in bani, iar stocarea mostrelor de celule stem trebuie facuta in cea mai mare siguranta pentru o lunga perioada de timp.

Si stim cu totii ca a lua o decizie in acest moment crucial al nasterii copilului tau nu este deloc usor. Dar avand la dispozitie toate informatiile stiintifice necesare, totul se transforma intr-un proces pe cat de simplu, pe atat de folositor pentru viitorul intregii voastre familii.

Iar peste ani veti avea siguranta unei dezvoltari sanatoase a ceea ce aveti mai scump pe lume: copiii vostri.

For Your Nails Only

Fanii filmelor cu James Bond si-au dat seama imediat unde bat, numai ca acolo era cu ochii, iar in ceea ce vreau eu sa va spun in continuare este cu unghiile. :)

Desi, daca stam bine sa ne gandim, prea mare diferenta nu este, pentru ca atat ochii cat si unghiile sunt cele care fac diferenta dintre o femeie frumoasa si una foarte frumoasa. Mai exact felul in care arata fiecare.

Daca pentru ochi exista o multime de trucuri de ametit barbatii, cand vine vorba de unghii lucrurile nu mai stau la fel de simplu, in sensul ca aici trebuie muncit mai mult si mai profesionist.

De aceea astazi cumparatoarea profesionista vine cu niste sfaturi pentru voi legate de aceasta extrem de importanta parte a intregului unei imagini perfecte.

Ceea ce stie orice urmasa a Evei este ca niste unghii frumoase se intretin greu si se rup usor. Si ca sunt cele mai mari dusmance ale ciorapilor numiti dresuri.

Nimic mai fals

In primul rand toata lumea de sex feminin trebuie sa stie ca unghiile sunt frumoase numai si numai atunci cand sunt perfect sanatoase. Iar asta se obtine prin efortui mai mari decat cele care presupun drumul periodic catre manuchiurista.

Priveste-ti unghiile cu atentie dupa ce ai in chis bine capacul sticlutei cu dizolvant care te-a ajutat sa indepartezi de pe ele orice urma de lac. Daca sunt si curatate pe dedesubt si taoate in forma pe care ti-o doresti si care stii tu ca te avanatajeaza, e cazul sa le studiezi abia acum in detaliu.

Ce vezi?

Este vorba cumva de niste pete albe pe ele? In acest caz trebuie sa te anunt ca nu e bine deloc. Mesajul pe care vor sa ti-l transmita unghiile tale este ca de fapt organismul tau are nevoie de mai mult calciu si asta cat mai rapid. Asa ca pana sa te apuci sa iti diversifici alimentatia si sa introduci in mesele zilnice multe lactate, e cazul sa treci pe la farmacie si sa iti cumperi un flacon de calciu + vitamina D. Da, da, neparat cu vitamina D, pentru ca numai asa calciul se va fixa mai rapid in organism.

In al doilea rand: obisnuiesti cumva sa bagi tigari aprinse in gura? Asta e o mare problema nu numai pentru culoarea naturala a unghiilor tale, ci si pentru pentru cea a mainilor tale in general. Ca sa nu mai vorbim de ten si de aspectul pielii tale in general. Pe scurt: lasa-te cat mai rapid de fumat.

Abia acum putem vorbi si de cosmetica. Daca esti mare amatoare de unghii false , iti recomand Diamond Nails . Unghiile false sunt un accesoriu important pe care insa trebuie sa stii exact cum sa il asortezi.

Si mai ales sa stii cat timp sa il porti astfel incat acesta sa nu iti afecteze textura unghiilor naturale.

Pentru daca stii exact la ce lungime sa te opresti si cum sa le intretii, unghiile tale, naturale sau false ca cele de la Diamond Nails, nu iti vor afecta in niciun fel dresurile de care vorbeam mai sus.

Clubul celor masaţi

Nu cred ca mai este vreun secret pentru cineva ca pe lumea aceasta mare a noastra exista tot felul de cluburi in care se aduna fel si fel de oameni, manati de interese care mai de care mai ciudate, dar pe care le au cu totii in comun. Si in care ii primesc de obicei numai pe aceia care sunt interesati de aceleasi chestii ciudate ca si ei.

Ca lucrurile stau exact asa si nu in alt fel ne-o demonstreaza toata istoria recenta – a se citi a ultimului secol – a intregului Occident si mai nou – adica de vreo 25 de ani incoace – a intregii noastre tarisoare care deja e libera de orice fel de prejudecati.

Si uite asa am patruns direct in miezul problemei.

Care problema poate sa apara astazi mult mai des in viata oricaruia dintre noi, mai ales daca este de sex masculin. Se stie cred de catre toata lumea ca in ziua de azi stresul a ajuns sa faca uneori chiar mai multe victime decat o boala contagioasa, si tocmai de aceea nu cred ca ne aflam in situatia de a gresi prea mult daca afirmam ca avem de-a face chiar cu o adevarata epidemie de stres.

In aceste conditii, era cred eu absolut normal ca sa avem la dispozitie si o serie de masuri cu titlu de antidot la aceasta noua maladie a secolului XXI. Iar, in caz ca se mai indoia cineva, acest antidot nu putea sa vina din alta parte decat din partea feminina a speciei noastre umane.

Si uite asa ajungem si la ceva ce pare sa poata sa fie practicat cu succes ca o solutie a acestei probleme acute legate de stres.

Este vorba normal de masaj.

Iar acum, ca tot am ajuns in acest punct in care am dezvaluit care ar putea sa se constituie in singurul si sigurul remediu pentru problema noastra a stresului de care sufera partea masculina, poate ca nu ar fi deloc lipsit de interes sa le spunem si acelora dintre reprezentantii celui mai dur dintre sexe unde pot gasi unul dintre acele locuri minunate in care le asteapta unele dintre reprezentantele celui mai frumos dintre sexe special pentru a-i face sa uite definitiv de ceea ce vrea sa insemne stresul.

Asadar dragii mei, daca va doriti sa aflati unde puteti sa va intalniti cu cineva care sa va ofere un masaj de neuitat, puteti sa accesati un site de specialitate.

Ateliere rochii de mireasă București

Nu cred ca poate fi o bucurie mai mare in viata unei femei decat aceea a primirii acelui inel de la el.

Ei care, hai nu o mai faceti pe proastele, ca inca de cand erati fetite mici si va uitati la filme de desene animate cu printese, fiecare dintre voi viseaza intr-una la un anumit inel pe care sa i-l puna pe degetul inelar un anumit el, nu-i asa? :)

Evident ca lucrurile stau exact in acest fel pentru fiecare dintre voi, cele care ma cititi din nou si astazi si pentru care va spun un sincer multumesc si ma grabesc sa vin cu ceva indrumari catre niste ateliere rochii de mireasa Bucuresti.

Ateliere rochii de mireasa Bucuresti ?

Da, ateliere rochii de mireasa Bucuresti , ati citit bine si nu cred ca vreuna dintre voi ar trebui sa fie mirata in vreun fel ca prin aceasta noua postare a voastra cumparatoare profesionista isi propune sa va dea un sfat legat de acest lucru.

Si asta din simplul motiv ca, in opinia mea, ar putea fi catalogata drept extrem de ipocrita aceea dintre voi - desi ma indoiesc ca ar putea exista cineva in aceasta situatie ingrata :) - care sa incerce sa pretinda macar ca exact din momentul in care a simtit fericirea inelului pus pe deget nu incepe sa isi faca deja planuri si griji pentru ceea ce urmeaza sa se intample in viata ei in urmatoarea perioada.

Ai trecut prin asa ceva?

Ei bine, draga mea, daca raspunsul la intrebarea de mai sus este negativ, sunt sigura ca el va fi imediat completat cu „dar imi doresc sa trec cat mai repede prin asa ceva” . Asa ca daca ma intorc la ateliere rochii de mireasa Bucuresti este pentru ca stiu exact ceea ce urmeaza sa vi se intample daca lucrurile se vor petrece pe mai departe in viata voastra exact asa cum va doriti fiecare dintre voi.

Si cum eu una nu vad absolut niciun motiv ca aceste lucruri sa nu mearga exact asa cum vi le doriti voi, cred ca este foarte clar pentru toata lumea ca va urma candva, in viitorul nu prea indepartat, ca fiecare dintre voi sa inceapa sa caute niste ateliere rochii de mireasa Bucuresti.

Si asta nu numai daca sunteti din Capitala, pentru ca se stie ca acolo vor poposi mai intai toate viitoarele mirese, indiferent de locul de bastina.

Asa ca sfatul meu de azi se rezuma la recomandarea de a da click pe un link catre ateliere rochii de mireasa Bucuresti .

Să începem cu o definiție

Da, stateam asa si ma gandeam...

Oare ce este de fapt FEMEIA?

Sigur, exista tone de scrieri pe acest subiect, in special din zona filosofica, dar este vreuna care poate cuprinde adevarul?

Asadar ma poate ajuta cineva cu o definitie a femeii?